Thursday, 18 December 2014

:)

" I just hope that you miss me a little when I'm gone. "

 14 Decembrie

Si totusi inca sper ca acel ultimul lucru ma va salva . Imi e rusine ca nu ma mai pot salva singura , o mica parte din mine inca incearca , am trecut peste limita lucrurilor care pot fi acceptate insa decid sa nu ma opresc . Nu stiu ce nu ma lasa sa renunt , orgoliul , teama ? 

  15 Decembrie

Este inca la fel , simt ecoul din mine care-mi spune ca ceva nu merge , ca mai am putin . Putin pana cand ? 
De ce traiesti ? Nu stiu , fiindca dintr-o intamplare m-am nascut si din alta intamplare n-am murit . Nu stiu ce urmeaza sa fac .

 16 Decembrie

Simt lacrimile cum mi se scurg pe obraji , incerc sa  respir . Femeia spune sa lasam aerul sa patrunda in inima noastra si cand incerc sa fac asta , un val de durere imi traverseaza toata sira spinarii . 
" Nu pot plange aici  " imi spun . Dar nu ma pot opri . Ma gandesc la rimelul meu , ma gandesc ca tocmai azi am decis sa nu-l folosesc pe cel rezistent la apa . 

 17 Decembrie

Imi spui despre o fata si sunt ok cu asta . Simt intepaturi undeva in cutia toracica , dar nu-mi spun nimic , ignor totul ca si cum ar fi normal . Dar chiar este normal , nu-i asa ? 
Venirea sarbatorilor mi se pare o tragedie fiindca mie imi plac sarbatorile insa acum nu simt nimic , luminile , cadourile , ma lasa rece . Ce semn imi mai trebuie ca sa realizez ca interiorul meu este plin de lucruri care nu se mai vindeca ? 
Imi amintesc de masina care a franat zgomotos in fata mea pe trecerea de pietoni , nu mi-e teama cand ma gandesc ca acele secunde imi puteau fi fatale .

 18 Decembrie

Cel mai greu moment e cand realizezi ca uneori trebuie sa renunti . Sa-ti demonstrezi tie , odata pentru totdeauna , ca mai ai inca putin curaj . Putin curaj sa pleci . Nu stiam ca aceasta va fi ziua , stiam doar ca va veni . Ma gandeam ca nu sunt pregatita pentru asa ceva , dar cand voi fi ? Cate sanse sa mai dau , cat sa mai indur ? Cum poti sa fi vreodata pregatit sa traiesti cu gandul ca vei iesi din viata persoanei pe care o iubesti , pe care , Doamne , o iubesti asa mult . Cum sa iti anunti inima ca acesta e finalul , ca nu mai poti sta , ca esti nevoit sa pleci , ca nu vrei dar ca asta e situatia .
Sa-i spui inimii tale asta e ca si cum i-ai spune unui copil ca nu-si va mai vedea niciodata mama . Si daca inima te intreaba pentru cat timp , va trebui sa zici ca pentru toata viata , iar durata vietii , poate fi , daca ai ghinion , destul de lunga .
Sa nu mai vorbesti cu cineva niciodata , e destul de mult , dar mai greu e cand realizezi ca vei trai , de acum inainte , fiecare simpla zi cu o amintire mult prea dureroasa , si macar daca ar fi singura , dar nu e , caci durerea are intotdeauna companie . Vei trai tot restul vietii tale cu o amintire care te va face sa plangi , vei invata sa traiesti cu lipsa unei persoane fara de care este aproape imposibil sa zambesti . De ce ? Probabil fiindca Universul , Dumnezeu  , destinul sau insasi viata , nu te-a facut si pe tine norocos , norocos sa fi fericit. 

Ascunsa

Saturday, 13 December 2014

Reflectez

" Iubirea este magica si infinita , insa norocul , pana la urma , nu e la fel . " - James Patterson 
   Aceasta lumea este incredibila fiindca , in toata splendoarea ei , este un iad . Nu exista ceva ce te poate face fericit , doar fericit . Totul te raneste intr-un mod sau altul dar fiind obisnuiti cu asta , nici macar nu mai realizam cat de dureroasa este lumea asta . Cartile , spre exemplu . 
Sunt cele mai minunate lucruri , una dintre cele mai frumoase creatii ale omului , cartile salveaza vieti si concepe vieti . Nu stiu ce-as fi insemnat eu fara carti si desi probabil nu am facut prea multe alegeri bune in viata , sa primesc acesti prieteni reci in viata mea a fost cu siguranta ceva stralucit , am facut un pas , iar cartile restul . 
Dar chiar si asa , ceva ce iubesti , ce te aduce in extaz si te teleporteaza in cele mai captivante lumi , lasa adesea lacrimi in urma . Nu toate cartile m-au facut sa plang , ci doar cartile pe care le-am adorat asa ca m-am obisnuit sa cred ca o carte nu e buna daca nu ma face sa plang . Si am plans , iar cand o carte e buna , pe cat te face de fericit , pe atat de face de trist . Si de ce ... Pentru ca , cartile bune au in general un final tragic , sau poate sunt eu prea norocoasa incat sa gasesc doar astfel de carti , dar chiar daca cartea nu are final tragic , simplul fapt ca se termina este un motiv de tristete. Simplul fapt ca citesc lucruri extraordinare despre vieti extraordinare in timp ce eu stau aici nefacand nimic cu viata mea , asta e trist rau . Si sentimentul pe care il am cand inchid cartea si magia dispare si trebuie sa traiesc constant tot restul zilelor ingreunata de sentimente interminabile , nu e drept .
  Poate ca tristetea nu persista , poate ca depinde de fiecare , insa chiar daca e vorba de un minut sau o zi , tristetea se naste chiar si din lucruri frumoase , cum ar fi cartile . Si cam asa e lumea , tot ce e mai frumos , tot ce e mai pretios naste durere . Ironic ce-i drept . Iar noi suntem datori sa cautam doar partile bune , sa ignoram durerile , si da , altceva nu e de facut caci probabil ne-am pierde mintile daca am lua in seama fiecare lucru trist , ignoranta e o binecuvantare intr-o lume ca asta .
   Ce inseamna oare raiul , daca acesta exista ? Inseamna un loc in care durerea sa nu mai existe in orice ? Daca e asa , probabil merita sa ajungi acolo . Mi-ar placea o lume in care sa-mi permit sa fiu sensibila , sa-mi permit sa traiesc profund fiecare moment al meu , fara sa-mi fie teama ca ma prabusesc ,  fiindca aici , e imposibil . Aici , daca esti sensibil , esti mort . Trebuie sa inveti sa traiesti cu durerea ta si durerea lumii , nu ai cum sa schimbi asta . 
  Probabil ca am obosit de atatea ganduri si cand oamenii ma intreaba daca sunt suparata doar fiindca uneori imi permit luxul de a ma comporta exact asa cum ma simt nu mint cand zic ca nu , nu-mi mai dau seama ce inseamna sa fi suparat , sunt doar eu traindu-mi fiecare zi in acelasi mod , cu aceleasi stupide amintiri care nu ma lasa nici sa mor nici sa traiesc , cu aceste carti care mai reusesc sa-mi miste cumva inima . Inconjurata constant de prosti care ma obosesc , imi irosesc putina energie pe nimic , ma uit la poze fara sa realizez de ce , probabil sunt masochista si dupa ani si ani inca ma fac sa plang aceleasi  chipuri si acelasi tampenii . Uneori inca stau si ma intreb ce e in neregula cu mine , ce caut aici si ce scop am , iar simplul gand ca probabil nu am un scop ma ameteste . De ce , din atatia oameni , nimeni nou nu poate sa-mi intre in viata , sa schimbe cumva , ceva , si ce-as putea eu sa schimb , cum sa schimb o viata cand nu pot sa ma schimb nici pe mine , ce mai incerci dupa ce-ai incercat tot ? 
Probabil gandesc prea mult . Dar ce mai conteaza o durere in plus sau in minus , cand uneori , si sa respiri doare ?
Ascunsa

Monday, 1 December 2014

Durerea zilei de 29

" Sometimes a relationship is hard to explain . Not friends . Not enemies . Just two strangers with some memories " - Hedonist Poet 

      Majoritatea amintirilor mele , fie ele frumoase sau nu , au fost datorita " celor trei " . Emotiile si lacrimile , pana la voi , imi par acum artificiale . Desigur , nu toate , dar cand ma uit la eu cea din trecut , involuntar , gandurile mele ajung la voi , involuntar , fara voi , parca n-am fost eu .
Fiindca  toti avem oameni in viata noastra , prezenti sau nu , care au contribuit intr-un mod sau altul la dezvoltarea noastra , la conceperea unor amintiri pe care nu iti dai seama cand le intiparesti in manuscrisul vietii tale, momente pe care nu le poti construi singur , momente care-ti creeaza viitorul , fericit sau nu . De ce sunt oamenii acestia si nu alti ? Nu se stie , probabil , pentru ca asa a vrut viata . Poate pentru ca v-ati gasit in momente in care aveati nevoie unul de altul si desi relatia evolueaza pe parcurs diferit pentru fiecare , unul poate se indragosteste , altul poate se departeaza , fiecare ramane cu amintirile lui . Si cand ajungi in momentul in care realizezi ca ai doar atatea amintiri , si nimic mai mult , ca n-o sa mai fie nimic cu voi , te simti pustiu . 
      E greu sa alungi din viata ta oameni care au contat atat de mult , e greu sa inveti sa traiesti fara ei si sa iti derulezi , luni in sir , poate ani , amintiri vechi . E greu sa duci dorul si sa te gandesti ca poate nu e reciproc , ca poate tu iti amintesti perfect ce s-a intamplat in ziua aceea , ca a devenit o amintire importanta pentru tine cand poate pentru cealalta persoana , acum esti doar un nume iar ziua aia e pierduta printre atatea altele.
Nu stiu care parte din mine s-a straduit mai mult sa va alunge , poate inima , poate minte , dar ce mai conteaza ? Pentru ca dupa ce incerci tot , realizezi ca trebuie sa fi resemnat , sa nu mai lupti nici cu tine , nici , metaforic , cu ei . Accepti ce a fost si lasi zilele , lunile sa curga , asteptand dimineata in care te vei trezi fara sa te mai gandesti , asteptand ziua cand vei realiza ca nu ti-ai mai amintit , ziua cand numele lor auzite intamplator pe strada nu-ti vor mai produce nicio reactie , cand stomacul tau nu se va mai strange si ochii tai nu vor mai lacrima . Astepti o zi cand o sa ai alte persoane la care sa te gandesi si pentru care vei plange , ziua cand vei ierta totul , pe ei , pe tine , si vei uita . Caci asa se spune , ca nu ierti cu adevarat pana nu uiti , si in adancul meu am crezut mereu ca am iertat , dar daca n-am uitat nimic , inseamna ca n-am iertat nimic? 
Zile in sir te gandesti la un trecut care nu te ajuta sa-ti construiesti viitorul si te impiedica sa-ti traiesti prezentul , dar ce e de facut , cand ajungi obosit de atata munca sufleteasca si mintala , si te prabusesti pe marginea patului , acelasi pat in care ai plans de atatea ori , nestiind ce sa faci si unde sa te mai duci .
Oare de cate pagini scrise e nevoie , ca sa poti in sfarsit sa accepti si sa uiti ?
Si poate ca atunci cand nu vezi si nu auzi nimic , viata ta continua sa mearga pe drumuri in care stii ca nu o sa apara aceeasi persoana de doua ori , si poate traiesti o minciuna , poate daca nu stii ce mai face vei ajunge la un momentdat sa te gandesti mai putin , poate daca ignori ceea ce-ti suna in minte ore in sir , o sa dispara ... Poate ca " ochii care nu se vad se uita " este o expresie , partial , adevarata si chiar daca nu se uita , cel putin , amelioreaza lucrurile . 
       Dar cand vine vorba despre tine , un " unu " din " trei " , simt ca toata viata mea este o ceva sau un ceva , ce-mi rade batjocoritor in fata , sfideaza efortul meu , lacrimile mele si ma aduce intr-un nou nivel de degradara , intr-o noua mizerie din care nu mai am puterea sa ma ridic din nou desi stiu ca o sa fac asta , fiindca ce alegere as avea , cand nici sa sufar nu mai pot , cand nici ranile nu mai ai cum sa le vindeci sau sa le acoperi , ci pur si simplu , inaintezi cu ele ..
Nu stiu mai exact ce am simtit atunci , a fost o teama cumplita , o ura pentru mine insami si mai apoi , crudul adevar , izbitor si rece , totul intr-o singura zi . 
       Te vad cum vii spre mine cu ea , nici nu o observ , ma pregatesc doar sufleteste sa te privesc de aproape , sa-ti aud vocea , sa-ti vad zambetul si , poate , sa te ating . Sunt pregatita pentru asta , am mai facut-o de multe ori inainte . Si apoi , va spun amandurora intr-o gluma " De ce sunteti amandoi ? " Si toata lumea rade , nici nu ma gandesc la un alt raspuns decat acela ca " din gresala " , nici nu ma gandesc la cu totul altceva. 
Si apoi ne despartim , fara sa primesc un raspuns si uitandu-ma la proprii mei pasi , incep sa intreb persoana de langa mine , speriata , " de ce erau impreuna ? " 
Dar cine poate sa-mi raspunda ? Cat a trecut ? 80 de minute , imi simteam ochii fixati peste tot , nu mai aud nimic , ma intreb , obsesiv , de ce erau impreuna , ma calmez singura pentru a ma infricosa din nou , nici macar nu am curaj sa-mi dau un posibil raspuns , nimic nu putea sa fie adevarat . 
Semaforul e rosu , masinile claxoneaza , viata isi continua cursul firesc , si totusi... de ce erau impreuna ...
Urc in taxi , conversez cu ceilalti , rad , glumesc dar tot ce gandesc este ... de ce erau impreuna ?
Ne reintalnim . Nu ma ignori , faci glume nesarate ca deobicei , la ea nici nu ma uit , mi se pare o fantoma pe care o vad doar eu , prezenta ei acolo mi se pare o gluma si imi vine sa rad gandindu-ma ca imi faceam griji pentru nimic .
Iar la masa , astept sa te asezi langa mine , ca deobicei , sau in fata mea , sau undeva , oriunde , dar nu langa ea . Ma blochez si-mi intorc privirea , nu inteleg , deja implor Universul , pe Dumnezeu , pe sfantul sfintilor sa nu-si bata joc de mine , ma rog obsesiv sa am halucinatii . 
Dar hotaram sa plecam de acolo , iar pe strada , nici nu mai simt frigul cand vad mana ei in a ta . Inca nu pot sa cred , ca un biet creier ce nu vrea sa inteleaga ce se intampla in fata ochilor . Vad geaca ta , mana ei , geaca ei , mana ta , continui sa merg , ma uit la pavele , cer , nu e adevarat . Ma calmez zicandu-mi ca e un alt joc de al tau , ca si cum nu m-as fi obisnuit . 
Prietena mea pare sa inteleaga mai bine ca mine , se uita la mine socata , ma compatimeste si nu inteleg de ce , inseamna ca ce vad eu ea vede mai clar si ca ... e pe bune ? 
Dar ea nu il cunoaste , e normal sa creada ceea ce vede , dar eu nu vreau , nu pot .
Pana cand , o saruti in fata mea . Pana cand o iei in brate si o saruti iar si iar cand deja stam cu totii pe aceeasi canapea , dar intre noi stau doua persoane , singurul meu echilibru , ca sa nu ma prabusesc . Doua persoane din cauza carora nu pot sa va vad perfect . Dar ce sa mai vad ? Am vazut deja tot , inca intrezaresc , simt cum ma prabusesc desi stau jos , prietena mea se uita la mine , ca si cum ar vrea sa ma salveze , doar ea banuieste si chin cumplit traiesc . Privirea ei ma enerveaza , nu vreau sa ma compatimeasca , nu am nevoie , rad la ea si cu cat rad mai mult cu atat nu o vad mai bine de lacrimi si mai iau o gura de Coca-Cola Zero ca sa ma trezesc la realitate . 
"Sa nu indraznesti sa plangi!" , imi zic obsesiv. 
Pana cand nici nu mai simt nevoia . Imi vine sa rad , a castigat din nou , el a castigat din nou si viata mea , o cumplita gluma , mi-a demonstrat iar ce inutila sunt . Cat mi-as fi dorit sa fiu acasa , sa nu-i mai vad , sa nu mai aud . Fata din dreapta mea ma intreaba de cand sunt impreuna , imi vine sa o calc in picioare si sa tip ca , Doamne , NU STIU ! Ca nu stiu si ca nu vreau , ii zic indiferent ca nu-mi pasa , dar de ce nu pot sa ii inghet pe toti , sa pot sa plang si sa-mi caut ramasitele de inima , imprastiate , cine stie unde ? 
Lovitura de gratie . Cata ura imi traverseaza corpul , ajunge sa-mi placa . Stau si ma gandesc cu ce am gresit de trebuie sa suport , sa te suport . De ce mai bine de un an nu a reusit sa pregateasca inima mea pentru asa ceva , de ce un an plin de chin nu m-a facut sa ma pot uita la tine si ea fara sa-mi doresc sa mor si sa plang pe covorul din camera mea , si sa nu mai vad niciodata orasul asta plin de durere ? Pentru ce ... cand eu inca ma prabusesc vazandu-te , cand eu inca nu pot sa accept ceea ce ochii mei vad clar , cand eu inca vreau sa stau langa tine , cu tine , cand eu merit ceea ce ea are cand ea nu are habar prin cate am trecut eu din cauza ta ... Si cate au fost.
Am o convorbire cu Dumnezeu in care ii spun ca pentru chestia asta , m-a pierdut . Daca eram fericita , intelegeam sa primesc durere , dar nici nu-mi amintesc cum e sa fi fericit , cand dupa atatea si atatea , tot ma loveste din toate directiile , de parca i-am facut ceva .
Si dupa ce ea pleaca , iar tu iti amintesti ca exist , cand stai langa mine , cand razi si glumesti , cand vad felul in care te uiti la mine , imi zic ca nu pot sa te urasc atat cat as vrea , atat cat ai merita , in schimb , ma urasc pe mine .
Si pentru ce atata durere , pentru un simplu om , si de ce sa simt atata durere cand eu sunt tot asa , un simplu om , atata durere pentru ce ? Caci de facut nu mai era oricum nimic de facut .
De ce sa ma chinui atat pentru ceva ce n-a fost al meu niciodata , pentru ceva ce e invechit , pentru niste sentimente care nu vor sa dispara ? 
Astept sa ne despartim ca sa fiu singura in drum spre casa , sa plang infundat , ca nimeni sa nu-si dea seama . 
Imi sterg fata regulat cu mainile reci si rosii de frig , pline de lacrimi . Si ajung acasa , in sfarsit , ajung acasa sa pot cadea  pe scaun , sa tremur din tot corpul si sa plang , sa plang , sa plang .
Am pierdut multe in ziua aceea de 29 . Mi-am pierdut incredere si o buna parte din credinta , mi-am pierdut mandria , mi-am pierdut lacrimile si acea mica parte din mine ce credeam ca e vindecata . Sunt din nou doar bucati , o oboseala cumplita si o dorinta groaznica de a disparea , cumva , candva. Cam asta a ramas din mine , asta si multa durere , inca o amintire neplacuta , ce o sa ma incoteasca ani in sir , fiindca a trebuit sa te intalnesc , acum multa vreme , intr-o zi de septembrie.
Ascunsa 


Saturday, 22 November 2014

"Do you ever do this , you think back on all the times you've had with someone and you just replay it in your head over and over again and you look for those first signs of trouble ? "
Nu vreau sa fiu acasa , unde filmul meu trist continua sa ruleze iar si iar , unde amintiri si oameni trecuti de mult continua sa nu ma lase sa traiesc si cu toate astea , cand sunt in alta parte , singura sau cu ceilalti , nu ma simt fericita .
Sunt doar obosita , traind artificial o viata neplacuta din toate punctele de vedere . Nu pot , nici macar , sa mai fiu trista . 
Poate doar uneori , inainte sa adorm , citesc citate , imi amintesc lucruri si cateva lacrimi reci se scurg pe perna , dar nimic suficient cat sa-mi poata goli sufletul plin de atatea lucruri .
E doar obisnuinta unei vieti traite multe prea prost , si mult prea greu . Sunt singura . Nici macar nu mai vorbesc cu singura persoana care credeam ca imi este cu adevarat prietena , probabil pleaca din viata mea , lasandu-ma mai singura ca deobicei iar asta este o problema , si totusi , constientizez durerea mai mult cu mintea decat cu inima . Probabil pierd o persoana de care depind intr-o masura destul de mare iar eu par ok cu asta , nu pot sa reactionez sau sa simt ceva . Probabil ca am ajuns intr-un final atat de scarbita de atatea lucruri incat nici nu mai pot percepe ce mi se intampla .
Si cu toate astea , nu stiu care este cu adevarat problema mea . Ore in sir ma gandesc la toate dezamagirile mele si ajung intotdeauna la intrebarile " E vina mea ca nimanui nu-i pasa ? Sunt o persoana rea ? Imi mai pasa oare cu adevarat de raspunsurile acestor intrebari ? " 
Adevarul este ca nu stiu . 
Nu stiu daca pierderea celei mai bune prietene sau gandul constant ca parintii mei nu ma iubesc , sau sentimentul constant ca acasa nu mai e acasa iar parintii mei imi par acum straini este de fapt problema. Sunt imuna la reprosuri si la propriile mele ganduri . Poate problema mea este mintea asta ce nu vrea sa inceteze sa se gandeasca la acei oameni pe care sunt extrem de obosita si satula sa-i mai vizualizez mental . Mi-ar placea sa ma trezesc cu amnezie , sa uit conversatii vechi , sa nu-mi mai revizualizez greselile , sa uit de convorbirile telefonice pana dimineata si de cuvintele frumoase . Caci ce-a ramas din ele ? Vreau doar sa uit .... sa ma vindec , cumva . Am in mine dorinta de a o lua de la capat , in ciuda oboselii ce ma apasa , dar cum sa incep ceva nou cu tot trecutul asta in mine . Si nu pot sa-mi reneg trecutul , caci asta e ceea ce sunt , nu pot sa inchid atatia ani de viata si ma intreb daca poate cineva cu adevarat . Fiindca inca iubesc oameni pe care simteam ca-i iubesc si acum multa vreme , si gandul ca probabil acestia sunt perfect bine fara mine , in timp ce eu ard si mor de atatea ganduri , probabil ma innebuneste . 
Si de ce trebuie sa vina perioada asta nesuferita din an ... Mi-ar placea sa mor si sa ma trezesc dupa Revelion , fiindca nu vreau sa fiu dramatica sa zic ca mi-ar placea sa mor si atat , desi in momentul de fata , nu pot nega . Pur si simplu urasc acest eveniment , nu-mi pasa ca vine un nou an cu un teoretic nou inceput , cand toate rahaturile persista ani si ani , caci durerii nu ii pasa daca se schimba inca o fila in calendar . Nu-mi doresc sa traiesc un nou revelion in care probabil voi sta acasa fiindca nu-mi permit o petrecere cu ceilalti care se vor distra si fara mine , si chiar daca mi-o permit , oroarea de a le cere parintilor mei ceva este o piedica prea mare . Ma infricoseaza gandul ca nu voi primi telefoane sau mesaje fiindca nimeni nu se gandeste la mine , dar de asemenea ma infricoseaza gandul ca poate voi primi ... Toata lumea planuieste , tot ce-mi doresc eu este sa plec departe de toate , si daca ma gandesc bine , intreaga mea viata e conceputa pe dorinta de a pleaca , sa nu mai vad nici macar o fata cunoscuta , sa nu mai zambesc pentru ei nici macar odata , sa-i uit pe toti , caci ei oricum m-au uitat . Si vesnica mea dorinta , ramane vesnic neimplinita . 
Cine sunt eu , oare ?
Ascunsa

Sunday, 16 November 2014

" Good Enough "

" My problem was not not being good enough, my problem was thinking I had to be. "
       Incepusem sa-mi formez de-a lungul timpului un ideal feminin , gandul ca daca voi fi destul de inabordabila , destul de inteligenta , destul de frumoasa si daca voi citi destule carti , lucrurile se vor aranja intr-un mod favorabil pentru mine , nu doar din punctul de vedere al baietilor "inteligenti" care ma vor aborda , ci si din punctul de vedere al oamenilor care vor dori sa-mi fie prieteni , pentru ca toata lumea vrea sa fie prieten cu o astfel de persoana , nu ? 
Au fost multe schimbari in comportamentul meu de-a lungul timpului , am parcurs un drum cu mult zbucium sufletesc care inca nu s-a incheiat , am pierdut oameni dragi , am tratat lucrurile cu multa indiferenta sau , deseori , mi-a pasat prea mult . Indiferent ce decizii am luat , intotdeauna am avut de suferit , nu conteaza ce cai am incercat , toate au fost gresite , ceea ce inseamna ca eu sunt gresita.

       Am incercat sa-mi repar greselile , sa fiu o persoana mai buna , sa invat sa-mi cer scuze si sa accept lucrurile , am incercat sa inteleg gandindu-ma ca nu se poate ca ceilalti sa fie mereu problema , si am avut dreptate in majoritatea cazurilor . 
Si cu toate acestea , comportamentul meu , cel pe care il consideram "bun" nu mi-a adus niciodata valuri de fericire . Ba din contra . Toata suferinta acumulata , toate nedreptatile si lucrurile stupide pe care le-am trait , au fost nimic in comparatie cu gandul ca , dupa o suferinta mare vine o fericire si mai mare , imi imaginam ca voi fi cea mai fericita persoana si ca voi avea multe persoane in jurul meu . 
Gandurile astea au fost la fel de stupide ca si gandul ca , atunci cand voi ajunge la liceu , voi trai cea mai frumoasa parte a vietii mele . 
Comportamenul "bun" nu mi-a adus , in mare parte , niciun castig . Tot singura sunt , tot nu e nevoie sa-mi incarc telefonul pentru ca oricum nu am cu cine sa vorbesc , tot sunt grasa si , nu conteaza cate carti citesti , nimanui nu-i pasa . Pot sa intru intr-un bar sau intr-o biblioteca , efectul o sa fie acelasi , nimeni nu te observa . Pot sa ma machiez sau sa merg pe strada naturala , nimanui nu ii va pasa .
Stiu ca e absurd sa te plangi despre lucruri pe care le poti schimba , cum ar fi felul in care arati , dar ce rost ar avea cand voi ramane singura , fiindca nimeni nu ma place pentru ceea ce sunt ?
Sunt extrem de obosita sa fiu folosita , m-am saturat de oameni care ma cauta doar cand patesc ceva sau doar cand se plictisesc , de oameni care dau vina mereu pe mine si , mai mult decat m-am saturat de ei , m-am saturat de mine . Urasc ceea ce sunt si m-am saturat sa incerc sa fiu mai buna cand nimic din asta nu-mi aduce niciun castig .
Vreau sa mananc si sa ma ingras pana mor daca se poate , n-am sa caut pe nimeni dupa o cearta si n-am sa-mi cer scuze chiar daca e vina mea! Pentru ca asta sunt eu . Sunt orgolioasa cu fiecare celula pe care o am si , prefer sa sufar decat sa renunt la asta , altfel nu pot , asta sunt eu. Am sa ma port urat cu oamenii cand voi vrea si nu-mi pasa ce-o sa-mi zici cand ne certam , voi trata totul ca si cum nu-mi pasa fiindca ador sa fac asta . Si da , am sa fiu rea si cand am sa ma enervez n-am sa mai vorbesc cu tine pana n-o sa ma impaci . 
Am sa fac toate prostiile stupide din comportamentul meu , n-am sa salut pe nimeni si-am sa fiu singura si trista , si ce daca , fiindca si cand am incercat sa nu fiu asa , tot n-a fost destul .
Nu mai vreau prieteni si nimic altceva , nu vreau sa lupt pentru nimic , poate doar pentru mine iar daca cineva o sa considere ca merit mai mult , nu are decat sa se chinuie sa intre in viata mea , caci eu nu am de gand sa mai misc un deget , pentru nimic si pentru nimeni .
Si chiar nu-mi pasa cine are de comentat in privinta asta. :)
O sa ma simt bine fiind eu .
Ascunsa 

Thursday, 13 November 2014

Vacarm

" And it still hurts - and it never really stopped . And I'm afraid it never really will , and I'll just have to learn to live with this pain as I've done so many times before. "
Sa nu faci lucruri atunci cand simti ca trebuie sa le faci este trist , fiindca atunci cand momentul a trecut , nu se stie cand si daca va mai reveni . 
Asa cum mi-am dorit sa scriu intreaga saptamana despre cateva lucruri frumoase ce ma ajuta sa supravietuiesc in stupida mea viata , dar fiindca am amanat , timpul fiind scurt si dorintele multe , momentul e complet pierdut . Si nu as putea sa scriu ceva frumos , cand am linii negre pe gat de la rimelul ce-a tot curs .
Sa nu ma intrebi de ce , pentru ca sincer , nu stiu . 
Tu spuneai ca ... 

"  Totusi, ce incerci sa povestesti?! A, da...povestea vietii tale. Aia plina de rahat si alte chestii naspa. De ce ar vrea cineva sa scrie despre asa ceva?! Asa ne aduce pe toti viata in punctu asta, asa-zisul moment 0. Faci asta ca un strigat de disperare? O faci pentru ca ai impresia ca o sa apara cineva sa te salveze? Nu. Faci chestia asta doar pentru ca realizezi ca nu e nimic altceva de facut. Ai putea sa bei, sa fumezi, sa-ti plangi de mila zilnic zicandu-ti ca o sa te omori incet, in cea mai urata maniera posibila...suferind. Dar tu, domnule, chiar in momentu in care scrii, tu esti mort! Da, esti mort, iar asta este testamentul tau. Cine te-a omorat? Cel mai probabil a fust suicid. De ce ar vrea cineva sa se sinucida, n-are niciun sens...raspunsu e simplu: viata. Nu te-a omorat vreun glont, n-ai nicio rana externa, nimic care sa lase urme pe corp. Respiri, dar esti mort. De ce?! Pentru ca tu, domnule, ai fost uitat. Doar atunci mor oamenii cu adevarat, cand sunt uitati(Hiluluk). De ce ai fost uitat?! Pentru ca asa ai ales. "

Nu stiu ce-am ales , n-as putea sa-ti spun si poate m-as gandi la un raspuns daca as stii ca ai intreba , dar n-o sa intrebi , pentru ca strainii nu se intreaba nimic unul pe altul , cel putin , nu strainii care au fost candva  " cunostinte " . 
Nu cred ca sunt "moarta" , sunt cateva lucruri care inca ma fac sa ma simt vie , chiar si lacrimile , dovedesc probabil existenta unei inimi si poate ca , atunci cand nu vor mai curge , voi fi ceea ce ai descris tu .

Am promis mereu ca n-am sa mai scriu despre tine , evit sa-mi aprofundez durerea , dar poate am ajuns la punctul cand pur si simplu o eliberez , ca maine sa pot sa o iau de la capat , caci asta fac eu , caci asta ma obliga viata sa fac , sa o iau de la capat desi , deseori , n-as vrea .
N-am sa fiu ipocrita , sa scriu cat imi lipsesti , fiindca nu-i asa . Ma gandesc la tine zilnic , probabil fac asta de cand te cunosc , doi ani sau mai multi ? Cine mai stie ? Si ce mai conteaza , cand oricum timpul "nostru" nu mai exista acum . Nu esti o obsesie , poate doar o obisnuinta . Poate nu esti mereu in mintea mea , si e normal sa fie asa , caci probabil as innebuni neputand sa-ti spun atatea lucruri , sau vrand sa-ti spun ceva nespunandu-ti nimic iar tu sa intelegi nimicul meu , dar esti prezent , esti cu mine oriunde si parca atunci cand nu esti , esti mai mult .
Ai rade daca ai stii vreodata ce scriu acum , ai zice ca o iau pe urmele nebunilor care scriu cartile pe care le citesc , dar orice ai spune tu ... mie imi e dor sa nu-ti spun nimic spunand totul .
Gandurile despre tine nu mi-au facut tot timpul viata dureroasa , n-am mai vorbit de mult , si nu , nu mi-am plans zilele , am fost chiar  fericita uneori  , caci atunci cand accepti ideea ca sunt oameni care coexista in interiorul tau , indiferent de ce se intampla , esti impacat cu asta si nu te mai afecteaza , ba simplul gand ca poate intr-o zi acest lucru se va schimba , te inspaimanta . Traiesti cu gandul ca altfel nu este , eul tau traieste cu amintirea persoanelor dragi . Sunt trista doar uneori , gandindu-ma ca putea sa fie altfel , imi reprosez zilnic tot ce-am spus gresit si ma intreb daca voi mai intalni vreodata pe cineva ca tine . 

Si ce ai tu ? Ce esti tu ? Nu esti cel mai bun om pe care-l stiu , nici cel mai frumos si nu m-ai facut fericita tot timpul dar esti un om pe care il iubesc . Nu-mi mai pasa de greseli , de orgolii , ci doar de tine , te-am primit in suflet asa cum esti tu , fara sa ma astept sa nu mai poti iesi . Atunci , mi-am mangaiat orgoliul , acum imi platesc partea de vina , as plati-o si pe a ta , numai sa stiu ca esti bine , dar nu stiu . Esti prietenul meu , asta esti tu , si eu sunt prietena ta , dar am uitat cum sa fim prieteni impreuna , am pierdut sansa , am pierdut tot .  
In ultima vreme , s-a schimbat ceva , poate eu , poate vremea , dar mi-am dorit sa vorbesc cu tine , inca imi doresc , as vrea doar sa mai fie o zi cum obisnuiau sa fie , dar n-am indraznit sa ma plang sau sa scriu despre ce-mi doream , astept doar sa treaca . 
Insa azi , dupa prea multe lectii memorate , dupa prea multa singuratate , dupa multe nefericiri , dupa imaginea  aceluia cu ea si dupa zgomotele de dupa usa , durerea a inceput sa-mi traverseze corpul , sa-mi atinga degetele mainilor , sa se intoarca si sa-mi incetoseze ochii . 
Poate e doar prea multa mahnire adunata iar singura persoana cu care as vrea cu adevarat sa vorbesc despre asta esti tu , iar pentru a vorbi cu tine este mult prea tarziu .
O singura chestie mi-ar placea s-o stiu , oare simti si tu la fel , oare te gandesti si tu la mine , imi verifici facebook-ul ? Citesti mesajele vechi ? Pentru ca .. ce-as face eu daca as afla ca tu ai incetat totul , ce-as mai fi eu stiindu-ma uitata de tine ?
Ascunsa

Sunday, 2 November 2014

Schimbarile vietii

" Lost and insecure , you found me . "

Am schimbat lucruri pe aici , ceea ce ar fi trebuit sa fac acum multa vreme . Pozele , citatele , titlul acestui blog urmat de inimioara , nu se mai potriveau de mult. Sunt altcineva , poate e de vina maturizarea sau experientele traite in ultimele luni , poate sunt de vina oamenii care au venit si au plecat sau poate sunt doar eu . 
Acum ceva timp o persoana mi-a spus ca lucrurile care ne inconjoara ne definesc , nu e vorba doar despre prieteni , principiile pe care le urmezi , faptul ca crezi sau nu in ceva , este vorba si de lucruri mici , florile care iti plac , culoarea ta preferata , ceea ce admiri sau nu atat la tine cat si la altii ... felul in care razi , privesti , iubesti . Totul este intr-un fel sau altul unic , la fiecare din noi .
Acest blog este unul din acele lucruri care ma definesc , de fapt , este mai mult decat atat , caci nu exista loc sau persoana cu care sa fi fost mai sincera vreodata . Probabil ca acest jurnal este o mare parte din ceea ce sunt si cu siguranta , felul in care arata acum cateva ore nu ma mai reperezenta.
Am decis sa creez " Cuvant catre cititorii mei " deoarece asta formeaza o prima legatura cu cei ce vin aici . De asemenea , doresc sa ma fac inteleasa , eu am scris mereu doar pentru mine , faptul ca permit si celorlalti sa citeasca este o intamplare fericita ce imi aduce deseori bucurie prin comentarii si vizualizari . 
Un alt aspect ar fi acela al citatelor . Mi-am descoperit acum cateva luni pasiunea de  a colectiona cat mai multe citate care au legatura cu ceea ce sunt , ceea ce simt si ceea ce gandesc . Nu scriu niciodata un citat cu care nu sunt de acord sau pe baza caruia nu se construieste si nu se va construi niciun aspect in viata mea . 
Lista cu carti nu mai cuprinde acum tot ceea ce am citit ci doar cartile de o insemnatate mare in viata mea , poate voi explica intr-o zi si de ce au aceasta insemnatate . De asemenea , lista cu blog-urile pe care le urmaresc a fost scurtata . Timpul nu mi-a permis sa ma uit cu atentie si sa reusesc sa pun acolo toate blogurile pe care le vizitez insa ma voi ocupa curand si de asta . Aici vor aparea doar blog-urile pe care , in rarele momente cand vizitez blogsfera pentru a citi , le deschid . 
In timp ce o alungam pe " vechea eu " de aici , am realizat o parte din schimbarile pe care le-am facut si in viata mea . Acum , intreaga mea existenta nu mai consta doar in povesti de dragoste , ale mele sau ale altora . Nu mai simt nevoia sa-mi exprim intr-un mod abuziv sentimentele de dragoste profunda pe care le aveam , dorul , tristetea si iubirile nu mai sunt acum la fel de prioritare . 
Importante , da , poate chiar mai importante , importante incat acum ma descurc putin mai bine la cum sa-mi gestionez sentimentele si din ce merita cu adevarat sa fac o drama . Nu-mi mai doresc sa scriu fiecare lacrima iar acum prioritara este viata insasi . Dragostea este o componenta principala si esentiala in viata , dar nu este singura . Scopul vietii , adolescenta , maturitatea , visele , principiile si ideile , acestea toate ma intereseaza mai mult acum , toate merita descoperite . Ma chinui sa inteleg care este scopul meu si unde aleg sa merg , povesti de dragoste... inca imi doresc , romantica din mine n-a murit , dar vreau sa cred ca mi-am marit orizonturile .
Aceasta este schimbarea si e bine , dovedeste ca in ciuda aparentelor , viata mea nu sta in loc . Cel putin asa sper .
In incheiere , asta este ceea ce sunt acum , abia astept sa vad ce voi deveni .
Ascunsa

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. " - M.Eminescu

" In ochii fericirii ma uit pierdut si plang. "  - M.Eminescu