"Do you ever do this , you think back on all the times you've had with someone and you just replay it in your head over and over again and you look for those first signs of trouble ? "

Nu vreau sa fiu acasa , unde filmul meu trist continua sa ruleze iar si iar , unde amintiri si oameni trecuti de mult continua sa nu ma lase sa traiesc si cu toate astea , cand sunt in alta parte , singura sau cu ceilalti , nu ma simt fericita .
Sunt doar obosita , traind artificial o viata neplacuta din toate punctele de vedere . Nu pot , nici macar , sa mai fiu trista . 
Poate doar uneori , inainte sa adorm , citesc citate , imi amintesc lucruri si cateva lacrimi reci se scurg pe perna , dar nimic suficient cat sa-mi poata goli sufletul plin de atatea lucruri .
E doar obisnuinta unei vieti traite multe prea prost , si mult prea greu . Sunt singura . Nici macar nu mai vorbesc cu singura persoana care credeam ca imi este cu adevarat prietena , probabil pleaca din viata mea , lasandu-ma mai singura ca deobicei iar asta este o problema , si totusi , constientizez durerea mai mult cu mintea decat cu inima . Probabil pierd o persoana de care depind intr-o masura destul de mare iar eu par ok cu asta , nu pot sa reactionez sau sa simt ceva . Probabil ca am ajuns intr-un final atat de scarbita de atatea lucruri incat nici nu mai pot percepe ce mi se intampla .
Si cu toate astea , nu stiu care este cu adevarat problema mea . Ore in sir ma gandesc la toate dezamagirile mele si ajung intotdeauna la intrebarile " E vina mea ca nimanui nu-i pasa ? Sunt o persoana rea ? Imi mai pasa oare cu adevarat de raspunsurile acestor intrebari ? " 
Adevarul este ca nu stiu . 
Nu stiu daca pierderea celei mai bune prietene sau gandul constant ca parintii mei nu ma iubesc , sau sentimentul constant ca acasa nu mai e acasa iar parintii mei imi par acum straini este de fapt problema. Sunt imuna la reprosuri si la propriile mele ganduri . Poate problema mea este mintea asta ce nu vrea sa inceteze sa se gandeasca la acei oameni pe care sunt extrem de obosita si satula sa-i mai vizualizez mental . Mi-ar placea sa ma trezesc cu amnezie , sa uit conversatii vechi , sa nu-mi mai revizualizez greselile , sa uit de convorbirile telefonice pana dimineata si de cuvintele frumoase . Caci ce-a ramas din ele ? Vreau doar sa uit .... sa ma vindec , cumva . Am in mine dorinta de a o lua de la capat , in ciuda oboselii ce ma apasa , dar cum sa incep ceva nou cu tot trecutul asta in mine . Si nu pot sa-mi reneg trecutul , caci asta e ceea ce sunt , nu pot sa inchid atatia ani de viata si ma intreb daca poate cineva cu adevarat . Fiindca inca iubesc oameni pe care simteam ca-i iubesc si acum multa vreme , si gandul ca probabil acestia sunt perfect bine fara mine , in timp ce eu ard si mor de atatea ganduri , probabil ma innebuneste . 
Si de ce trebuie sa vina perioada asta nesuferita din an ... Mi-ar placea sa mor si sa ma trezesc dupa Revelion , fiindca nu vreau sa fiu dramatica sa zic ca mi-ar placea sa mor si atat , desi in momentul de fata , nu pot nega . Pur si simplu urasc acest eveniment , nu-mi pasa ca vine un nou an cu un teoretic nou inceput , cand toate rahaturile persista ani si ani , caci durerii nu ii pasa daca se schimba inca o fila in calendar . Nu-mi doresc sa traiesc un nou revelion in care probabil voi sta acasa fiindca nu-mi permit o petrecere cu ceilalti care se vor distra si fara mine , si chiar daca mi-o permit , oroarea de a le cere parintilor mei ceva este o piedica prea mare . Ma infricoseaza gandul ca nu voi primi telefoane sau mesaje fiindca nimeni nu se gandeste la mine , dar de asemenea ma infricoseaza gandul ca poate voi primi ... Toata lumea planuieste , tot ce-mi doresc eu este sa plec departe de toate , si daca ma gandesc bine , intreaga mea viata e conceputa pe dorinta de a pleaca , sa nu mai vad nici macar o fata cunoscuta , sa nu mai zambesc pentru ei nici macar odata , sa-i uit pe toti , caci ei oricum m-au uitat . Si vesnica mea dorinta , ramane vesnic neimplinita . 
Cine sunt eu , oare ?
Ascunsa