Esti

"There are certain things, no matter what, you have to keep inside." - Haruki Murakami

Daca as parasi orasul ar fi poate mult mai putine locuri care sa-mi aminteasca de tine. Iar oamenii pe care obisnuiam sa-i vedem impreuna, ar fi si ei, asemeni tie, undeva departe. 
Dar oriunde m-as duce, m-as trezi gandindu-ma tot la tine. La o vorba pe care mi-ai spus-o in treacat, la un zambet pe care timpul mi l-a sters, la privirea ta. Palmele-mi pulseaza, adesea, amintindu-si parca de unele singure cum era cand sarutau palmele tale. 
Sunt lucruri pe care nici timpul nici oamenii nu mi le pot lua. 
Pentru ca tu ai stiut sa existi .
Si poate ca ani multi vor trece peste noi iar banca pe care stateam va fi macinata de vreme iar copacul ce ne tinea umbra va fi si el pierdut. Poate o alta cladire abandonata va lua locul cafenelei in care povesteam la nesfarsit iar masa de la fereastra unde stateam si beam ceai va lasa si ea doar un loc gol. Privirea mea n-o sa mai vada, poate, locul unde mancam si nici barul peste care te priveam, nu vom mai merge pe aceleasi scanduri ce ne desparteau talpile de nisip iar desenul pe care ti l-am dat il vei pierde asa cum pierzi toate lucrurile neimportante. 
Peste ani n-am sa te mai vad iar urmele noastre pierdute prin orasul asta purtator de vise se vor sterge odata cu ploile ce nu inceteaza sa vina . Nici marea nu va mi cunoaste ale noastre priviri iar in diminetile mult prea reci nu vom mai ingheta impreuna, ci fiecare de unul singur . Drumul nostru comun nu ne va mai cunoaste pasii ci poate doar privirea mea, incercand sa te mai gaseasca o data, si inca o data ..
Iar timpul va trece, adancind in inima mea tot mai multe ganduri pe care n-am indraznit sa le spun, tot mai multe lacrimi pe care nu le mai pot plange si amintiri pe care vocea mea nu are puterea sa le dea viata cuvantului. 
Fiinta mi-e strabatuta de un dor cumplit cu care nu mai pot lupta si nu conteaza ce va face timpul cu toate locurile care au fost martore la ceea ce-am avut, pentru ca  timpul nu are puterea sa faca nimic cu mine, nici cu cel pe care il port in adancimea fiintei mele.
Mi-as dori, macar putin, sa te pot uri. Poate mi-ar fi mai usor sa las amintirile cu noi pierdute in orele ce vor trece si zilele traite fara rost, dar eu te iubesc asa cum n-ai sa stii tu niciodata, in tacere, intr-o durere pentru care simt repulsie si rusine dar care, in fond, imi apartine. Iar daca as stii ca intr-o zi iti vei explica tacerea si drumul tau se va mai intersecta o data cu al meu, as lasa toata deznadejdea si chinul sufletesc sa curga in valuri atat de mult cat au nevoie. 
Dar pentru noi este probabil tarziu. Iar banca si alte asemeni lucruri mici nu te fac sa te gandesti la mine si nici oamenii din jur iar in sinea ta nu exista niciun gol in care obisnuiam sa fiu eu, exista poate doar un nume al unei fete pe care obisnuiai s-o stii.
Tu ai fost prea mult pentru mine ca sa ma pot, vreodata, elibera de prezenta ta. Si daca azi as intelege ca poate vor fi ani lungi pe care am sa-i petrec fara tine, ca poate am sa plang si atunci cum am plans ieri, azi si poate maine, n-as schimba nimic. 
Te-as iubi din nou poate mai mult, poate mai bine, dar orice ar fi, te-as mai iubi o data. Oricat ma doare, pentru mine ai fost, vei fi si inca esti.  

Ascunsa