De un infinit de ori

" Sometimes not speaking says more than all the words in the world." - Colleen Hoover 

Azi nu mai sunt galagioasa . Nu mai simt nevoia sa-mi exprim dragostea sau suferinta in randuri nesfarsite de cuvinte mult prea mari, nu simt ca altcineva in afara de mine ar trebui sa stie ce rani ma dor si cine imi atinge, rareori, innodatele corzi ale inimii. 

Iubesc acum in tacere, ca un om care putin din mandrie, putin din resemnare, nu indrazneste sa mai marturiseasca, nici macar lui insusi, care-i sunt tainele sufletului. 

Imi place sa traiesc si eu asemenea ploii care cade linistita si a carei prezenta a-i putea sa n-o observi daca n-ar avea stropii atat de reci .. Dar eu merg prin ploaie, incercand sa-mi spal de pe chip si de pe toata fiinta, faptele care au lasat urme mult prea adanci. Ma complac asa, cu insasi ploaia, fiindca sunt asemenea ei, incolora, risipita in felurite locuri, fara a ramane, in fond, nicarieri .

O ploaie mai degraba melancolica, bucurandu-se totusi de natura, de felul in care, uitandu-te la ea, intreaga viata  pare o minune. Si atunci imi gasesc bucuria, pe care o tin, ca tot ce-mi traverseaza mintea, in launtricul meu spatiu. 

Deci tac, fara vigoare, astept trecerea zilelor neindreptandu-ma, de fapt, spre nimic. Uneori, zgomotul din jur e prea puternic iar alteori linistea prea apasatoare. Ma regasesc totusi in mine insami, si ma vindec incet prin ceea ce sunt, intr-o liniste desavarsita pe care n-o cunoaste si n-o strapunge nimeni. 

Iar iubirea, pe care cu greu mai stiu s-o recunosc, tace si ea. 

Indraznesc totusi sa spun ca te iubesc intr-un mod mult prea plapand pentru a-l putea descrie.

Daca in zilele lungi de vara as fi stiut, intr-un fel sau altul, sa-ti arat, daca mana mea ar fi strans-o un pic prea tare pe a ta iar daca ochii mei ar fi sclipit, din nou, dupa multa vreme..poate ai fi stiut si tu.

Poate stii si azi, poate aflu si eu, zilnic, ca prin a noastra tacere de nepatruns, prin zile in sir in care mintea mea nu stie unde ti-ar putea afla chipul, stii ca te iubesc iar eu recunosc ca ai dreptate.

Dar o simt intr-un fel anume pe care tu n-ai stii sa-l atribui niciunei stari pe care s-o fi trait candva. E o dragoste care nu poate decat sa taca, nu sufar si, imaginandu-ma pe mine in viitor, uneori te intrevad si pe tine dar daca ale mele viziuni sunt doar simple jocuri imaginative, imi va fi inima plina de tine oricum. Iubirea mea nu are nevoie de declaratii costisitoare, nici de vreo strangere de mana iar ochilor mei nu le va fi dor de tine fiindca  e mai presus chiar si decat noi. Peste ani tot te voi iubi , chiar daca pasii nostri nu se vor mai intersecta vreodata. Iti inteleg prioritatile, nevoile si dorintele, nu-ti cer sa ma iubesti si tu, n-as indrazni sa-ti fac o asemenea nedreptate. Sau sa-mi fac mie. Iti doresc fericirea si a-ti cere lucruri pe care nu mi le poti da, si care nu sunt ale mele, m-ar face o fiinta in care nu as vrea sa ma transform. Iar tu imi accepti iubirea, desi oricum nu exista mod prin care s-o poti opri. Stii ca e acolo si ca, intr-o masura nedefinita, va fi mereu. 

Sunt mandra, de fapt, ca te iubesc intr-o asemenea maniera despre care, inainte, stiam sa o gasesc doar in carti.

O iubire prea putin egoista, care nu vrea nimic in schimb, care nu-ti cere, nici macar, prezenta.

Iti inteleg tacerea asa cum poate, in lumea ta de care sunt departe, o intelegi si tu pe-a mea. Stii ca poate sunt prea multe cuvinte pe care nu ni le-am spus si prea putine pe care am mai avea sa ni le spunem, asa ca de ce sa ne furam noua insine aceste cuvinte nespuse ? De ce sa nu le lasam sa dainuie intr-o amintire care ne va lega, cumva, in ciuda a orice . 

In clipele astea grele, cand prea putine lucruri au sens in mine insami, cand prea multe lucruri dor si prea putine sperante mai indraznesc sa-mi traverseze viata, tu esti, cumva, ancora peste care pot trece oricat de multe valuri vor vrea . Esti cumva ceva care inca e limpede in viata mea, ceva ce nu-mi poate lua nimeni, oricat de multe eforturi s-ar face in aceasta incercare, ceva ce nu poti lua nici macar tu, nici macar eu. Noi vom fi prieteni inca o data, si inca o data, de un infinit de ori si pentru totdeauna.

Sa am inca curajul de a scrie gandindu-ma la tine imi umple inima, ce cu greu mai stie sa simta ceva, de o beatitudine desavarsita pe care sper ca o traiesti si tu, chiar daca nu datorita mie.

Ascunsa