Inima

Intr-una din nenumaratele mele nopti in care insomnia ma tinea strans legata in bratele ei reci , in cautarea catorva secunde nepretuite de somn , am facut in asa fel incat reusisem sa-mi gasesc o oarecare pozitie pe partea stanga .. 
Nu puteam sa ma gandesc la nimic , ci doar la neputinta mea de a dormi , pentru ca asa sunt oamenii , ingrozitor de vulnerabili noaptea . Iar aceste nopti albe , ce iubite lipsite de mila! Te lasa sa te pravalesti in frustrarea si deznadejdea unei zile a carei salvare nu poate fi decat acele momente , facute sa-ti amorteasca aceasta minte plina de nefericiri si ganduri ! Ajungi sa tii in brate intunericul ei , fara a putea sa il cuprinzi cu adevarat si stai asa , in incercarea ta stupida de a te cufunda in liniste . 
Caci era liniste . In intreaga mea fiinta si parca  in intreaga lume , caci nu puteam  , nici macar , sa ghicesc cum bate vantul .

Asa ca am ramas asa , prabusita in ganduri vagi , cand , printr-o intamplare , am auzit cum imi bate inima . Si intreaga liniste din lume s-a umplut de bataile inimii mele . Cumva , nu a mai contat mare lucru atunci , cand toata  suflarea mea era stransa in aceste batai , frenetice , de inima . M-am gandit atunci la insasi viata pentru ca , cumva , asta era ceea ce auzeam . Simteam cum exista in mine si in ciuda ratiunii care ne face zilnic  constienti ca traim , e ca si cum n-am simtit niciodata ceva mai prezent ca atunci .
M-am gandit doar la aceasta inima neobosita si m-a cuprins o iubire si o frica nemarginita . E drept ca  mi-era tare draga inima asta nelinistita ,  ca o prietena pe care n-am mai ascultat-o de mult  . Asa ca m-am oprit din a gandi orice altceva , concentrandu-ma pe felul in care ticaia in mine acest ceas al vietii si gandindu-ma la cum ticaie in noi toti , intrebandu-ma daca suna la fel si pentru altii , daca inseamna sau nu ceva si pentru ei...si incepuse sa-mi fie teama . 
Ma simteam cu adevarat constienta de prezenta asta dinauntrul meu , de faptul ca acolo se afla centrul a orice am fost si voi fi vreodata , un simplu si neinsemnat om . Si atunci am iubit viata .
Sentimentele si gandurile mele despre intamplarea de a fi in viata sunt neclare si nesigure dar , in ciuda existentei mele prozaice , tind sa cred ca iubesc viata asa cum pot , in felul meu neintelegibil de a iubi si ca , undeva departe de clipa prezenta voi reusi sa o inteleg cu adevarat . Deseori mi s-a intamplat ca , din nestiinta , neputinta si imaturitate sa imi impregnez tineretea de ganduri distructive in care invinovateam cu conceptiile unui om nepriceput in a trai , viata , pentru toate dezamagirile si neajunsurile pe care credeam ca mi le ofera cand , de fapt , eu i le ofeream ei .
Aspir deci spre a crede in aceasta calatorie numita astfel in atatea limbi posibile , fie ca  voi dezlega sau nu macar o infima parte din infinitul ei mister ...
Ce profund inteles se ascunde intr-o bataie de inima . Si cat de multe astfel de batai sunt ! Ne-am nascut probabil prea surzi pentru a le auzi iar atunci cand o intamplare face ca acestea sa ne rasune clar in urechi , nu putem totusi sa descifram nimic ci doar sa ne spunem ca aia e viata si ca este incredibil de prezenta in noi! Adevarul este ca , daca stai sa numeri bataile inimii realizezi ca viata este cam asa de scurta , cat una sau doua batai ... si nu ca mi-ar fi frica de moarte , dar imi place muzica din mine , desi n-o pot auzi decat foarte rar . Asa ca inchid ochii  ca sa pot  sa ghicesc , undeva in partea stanga , prezenta acestei sclipiri divine .

Ascunsa