Homesick

" I am homesick for a place I am not sure even exists . One where my heart is full . My body loved . And my soul understood . " - Unknown 

   Aflandu-ma vesnic in cautarea unui loc de care sa apartin , negasindu-mi pacea nicaieri imprejur , totul e in gri si ceata . Tunelul in care ma aflu se prelungeste tot mai mult si nu stiu unde as vrea sa ajung , tot mergand prin el . Sclipirile plapande de lumina ce mi se ivesc in cale se sting inainte sa le pot atinge si nu ma vegheaza nimic si nimeni , doar eu insami ratacesc spre nicaieri , spre niciunde . Incerc zadarnic sa gasesc ceva nestiind cu adevarat unde sa caut , in mine insami , in cei din jur , in carti ? Dar cine-mi poate spune cu adevarat cine sunt eu , cine voi fi ? Am sa stiu vreodata cu adevarat de unde vin si unde vreau sa ajung si daca da , voi reusi oare sa-mi implinesc sperantele , visele ? Intreaga mea viata e un lung sir de intrebari , alcatuite din nimic si simt ca raman in urma , ca toti cei care au stat candva in ceata cu mine , pe malul marii , au gasit in sfarsit drumul spre casa , eu ratacesc , si acum , pribeaga ... 
Nu am in spate nimic , amintirile mele , oamenii pe care i-am simtit candva in preajma inimii mele se topesc acum ca fulgii de nea , ca si cum n-am trait niciodata nimic , ca si cum n-am inteles si n-am invatat nimic pana acum . Dar viata mea e undeva la mijloc , trecutul meu traieste undeva in mine asa ca un inceput imi e imposibil , prezentul e halucinant , visand mereu la un viitor un pic mai sigur .. La o calatorie care are o destinatie , sau mai multe . 
Parca astept un tren care nu mai vine , si atatea alte trenuri trec prin statia asta dar eu il astept pe acela care sa ma duca acasa ... Si daca intr-o zi o sa vina , voi stii oare daca sa urc sau nu ? Sau va trece pe langa mine ca atatea trupuri neinsufletite in zile calde pe strazi ? Va trece trenul asta luand pe altcineva in locul meu ? Ce inseamna acest tren si unde merge el ... Ma afund tot mai mult intr-un vid si unde sunt toti cei plini de incertitudine si frica , asa ca mine ? 
Uneori imi gasesc curajul ... si iluzia unei linisti aproape incurajatoare , dar zbuciumul meu existential se coboara asupra-mi incetosandu-mi din nou vederea . Incerc sa gasesc siguranta si curajul de care am nevoie in mine insami , dar uneori ma simt de parca propria fiinta mi-e plina de nesfarsite goluri iar  picioare nu au destula putere pentru a urca pe muntele din fata mea si nicio alta mana nu mi se aseaza bland pe umar , sa ma impinga mai departe . E un nesfarsit gol in care continui sa cad de fiecare data cand am impresia ca am reusit sa inaintez cu un pas . In mine se zbate cu ardoare dorinta de a depasi tiparul , de a schimba , de a ma schimba , de a fi altfel , de a face altfel ... dar la sfarsitul zilei , cand privesc apusul cu aceleasi melodii rasunandu-mi in urechi , satula chiar si de ele , ajung la vesnica concluzie ca sunt la fel ca toti ceilalti .. ca nu sunt nici pe aproape de oamenii pe care ii admir , ca singuratatea mea se trage din simplitatea si tiparul din care nu pot sa ies . Sunt monotona si comuna , traind cu impresia ca ma diferentiez prin ceva , cand de fapt ma numar printre toti acesti adolescenti neputinciosi , timizi , fara scopuri si fara idei proprii . Sunt in deriva , plutind spre nicaieri in oceanul asta ale carui minunatii sunt adanc ingropate si doar cei mai buni reusesc sa le gaseasca profunzimea .. Eu incerc sa-mi dezgrop propria fiinta de sub plapuma de ceate , de sub noianul de temeri si ganduri inmarmurite in mine , negasind o cale de urmat , o putere de a iubi , o sansa de a fi , nicaieri in lume .

Ascunsa