Praf si vant

" Acelasi praf doar ca in alt vant... "

Sunt doar eu , ma copleseste tacerea .
O tacere atat de groaznica si de mare de parca tot zgomotul asta superficial  de la suprafata ma afunda tot mai mult in mine .. acolo unde e atat de liniste ..
Cred ca durerea e zgomotoasa .
Durerea urla si coboara in valuri de lacrimi si-ti inteapa pieptul si-ti incetoseaza gandirea si daca au fugit oamenii de ceva pe lumea asta , durere s-a numit .. Si s-a scris despre durere , am scris si eu , au scris atatia...
Dar acum e doar tacere .
Si traiesc asa , cu o liniste totala , e acolo , in adancul meu , o port cu mine zi de zi , ii cunosc prezenta si asa ca dau muzica mai tare , citesc mai repede , ascult mai mult ce spun ceilalti , numai sa nu aud linistea surda .. E o durere ce-o port cu mine la fiecare pas , in fiecare dimineata ... si mi-as dori doar sa mai pot plange .
Mi-as dori sa plang si sa gasesc un mod de a face sa mearga acesta viata... dar nu mai stiu sa plang , parca mi s-au uscat lacrimile , sunt mai puternica sau oare .. mai slaba ?

Eram pe drum si batea vantul si dintr-o data m-am gandit la tine , stii , de parca cu cat fug mai tare de ceea ce ai fost tu , sau noi , cu atat ma prinde din urma ... N-a nins prea mult iarna asta ... si a fost bine , caci imi aminteste de tine zapada ,melodiile alea pe care nu le mai ascult si cartile alea de care mi-ai zis si toate lucrurile ce parca-ti poarta numele , si am sa evit tot ce-mi va aminti vreodata de tine ... Dar eram pe strada si a inceput sa bata vantul asa de tare si haotic .. ca parca a rascolit tacerea din mine .. Si m-am gandit la citatul asta si inevitabil la tine ,  acelasi praf doar ca-n alt vant  , aceeasi durere .. doar ca sub alta forma , ti-as spune eu acum , dar n-am sa mai pot sa-ti mai spun vreodata ceva .. si ma  bucur caci acum , e totul atat de clar .. e atat de liniste ca ma doare din ce in ce mai tare .

E genul de liniste despre care n-as putea povesti nimanui , nu ca as avea pe cineva care sa asculte in orice caz , caci e atat de liniste ca am ajuns sa fiu doar eu ... Nu stiu sa scriu ... nu-mi gasesc cuvintele ... Doar ca e asa o durere tacuta , ca parca s-a obisnuit cu mine , in mine , si eu cu ea si tot asa .. amandoua , zi de zi , in alte vanturi si asa se scurg zilele si nimic nu pare sa fie mai bine .
Imi lipseste durerea ravasitoare ce te consuma ... caci macar stii ca intr-o zi se va potoli , dar durerea asta nu plange , e deja prea veche , mare si permanenta , e o durere de-o viata .
Mi-au spus ca in fiecare zi va fi mai usor , asa mi-am spus si eu .. ca va trece timpul si te voi uita simplu si sigur , ca ma voi trezi dimineata si nu-mi va mai pasa de ce-a fost , ca voi stii unde sa ma duc si cu cine ... ca nu voi mai fi singura . Mi s-a spus ca vor veni alti oameni care vor acoperi incet , incet locul in care stateai tu .. dar poate ca totul a fost o minciuna , fiindca nu conteaza cati mai vin , prin cate vanturi continui sa trec sau cat imi tarasc existenta de pe-o zi pe alta , caci tacerea asta muta ar vorbi despre tine ... si despre altii , dar despre tine ar vorbi cel mai mult , cred ca i-ai fost drag .

Ascunsa